Episodul războaielor balcanice din 1912-1913 poate fi folosit oricând ca studiu de caz pentru a vedea unde se poate ajunge atunci când obsesiile imperiale și fantomele unui presupus trecut glorios ajung la vârful statului. Elitele naționaliste ale micilor popoare balcanice și-au dorit atunci o Bulgarie Mare, o Serbie Mare, o Grecie Mare și chiar o Albanie Mare. Problema era că în Balcani nu exista suficient pământ pentru atâtea ambiții. Așa că, după ce s-au unit pentru a-i arunca pe turci afară din Europa, vechii aliați s-au încăierat pe pradă. Au urmat bătălii furioase, epurări etnice îngrozitoare și, apoi, ranchiuni istorice care s-au perpetuat până în zilele noastre.
În poveste apare și România, al cărui rol a fost decisiv pentru stabilirea noii ordini în peninsulă. În același timp, campania armatei române din 1913 a stat sub semnul ridicolului absolut, al amatorismului și imposturii. O lovitură lipsită de glorie, în care trupele române s-au luptat cu prostia comandanților, holera și dezorganizarea.
Decizia de a anexa Cadrilaterul, justificată strategic pentru a proteja Dobrogea de ambițiile nemăsurate ale bulgarilor, a fost neinspirată în plan politic, generând doar 3 ani mai târziu atacul acestora și deschiderea celui de-al doilea front pentru România când țara noastră a intrat în Primul Război Mondial.
Vă mulțumim, tuturor celor care ne susțineți aici ori pe Patreon. Ajutorul vostru ne este de mare folos ca să mergem înainte.
Pe Patreon, unde avem producții disponibile doar acolo, ne găsiți aici: https://www.patreon.com/c/ColectionaruldeIstorie
Multe articole cu subiect istoric puteți citi și pe site-ul www.colectionaruldeistorie.ro.
Pe Instagram suntem de găsit la https://www.instagram.com/colectionaruldeistorie/
Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/profile.php?id=100064010881568
Dacă doriți să ne scrieți, inclusiv pentru a discuta eventuale parteneriate, adresa de email este
[email protected]